Socket Preservation sau conservarea de creasta alveolara (ARP) este o procedură cu rolul de a reduce pierderea de masa osoasa dupa extracţie dentară, să păstreze inaltimea crestei alveolare dupa extractie. Astfel extractia dentara se face cat mai atraumatic, evitand fractura peretilor alveolari (extractia dentara duce la mici fracturi in peretii alveolei dentare). Osul dentar care nu mai este supus fortelor masticatorii transmise prin radacina dentara sufera o remodelare (reducere in inaltime si in grosime a crestei dentare). Astfel la in primele 6 - 12 luni apare o reducere in latime a crestei alveolare cu 50 % si in inaltime cu 2 - 7 mm. Majoritatea pierderilor apar in primele 4 luni pentru reducerile in latime ale crestei si cu 1 - 4,5 mm din inaltimea alveolei. Acest lucru duce la afectarea stabilitatii viitoare proteze sau la alegerea unei solutii de compromis din punct de vedere estetic (stabilitate redusa a protezelor sau dificultati de inserare a implanturilor).

Fiecare dintre noi a avut la un moment dat în viață în mâini o revistă de modă, fie că ești o femeie interesată de ultimele apariții și trend-uri ori un bărbat care își așteaptă un pic plictisit și enervat soția la o sesiune de shopping. Deși nu am dori să recunoaștem, îi invidiam într-o oarecare măsură pe cei pe care îi vedeam acolo, cu zâmbetele lor perfecte, fără fir de pată sau imperfecțiuni. Ne dorim să fim ca ei, iar unii dintre noi chiar luăm măsuri... însă nu întotdeauna pe cele mai bune.

Este o procedură profilactică a cărui scop principal este de a preveni apariţia şi dezvoltarea cariilor dentare. Această zonă ce urmează  a fi sigilată reprezintă practic locul cu cel mai mare risc de apariţie a leziunilor dentare de natură cariogenă. Riscul crescut de carie se datorează în principal morfologiei  (formei) specifice ale acestor şanţuri şi fosete ce se găsesc pe suprafeţele ocluzale ale dinţilor laterali şi pe feţele orale ale dinţilor frontali. Datorită spaţiului mic ( de nivel microscopic) al acestor şanţuri şi fosete ,perii periuţelor de dinţi nu îndepărtează resturile alimentare şi microorganismele pătrunse în aceste locaşuri.

Neîndepărtate, bacteriile adunate la acest nivel, au toate condiţiile pentru a se dezvolta şi a secreta produşi de metabolism sub formă de acizi. Acizi implicaţi în demineralizarea apoi degradarea structurii smalţului dentar.  Pentru mai multe informaţii despre fenomenele care stau la baza formării procesului carios vă recomand şi “ Primele semne ale cariei dentare”.

După cum îi spune şi numele , acest tip de tratament are scopul de a sigila , sau mai bine zis izola , spaţiul dintre aceste fosete si mediul “extern” reprezentat de cavitatea bucală. Această izolare se realizează prin aplicarea unor materiale “de sigilat” cu proprietăţi de adeziune chimică.  Sigilarea alături de fluorizare  şi igiena buco-dentară fac parte din cele 3 metode de prevenire a cariei dentare propuse de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii ).

Cu toate că acest material se poate uza sau chiar îndepărta în timp , această metodă este recunoscută ca cel mai eficient tratament de prevenire a cariei dentare. În general dinţii trec prin anumite perioade în care prezintă un  risc cariogen mai mare decât de obicei. Dacă sigilarea este realizată la începutul acestor perioade de risc cariogen se asigură o anumită protecţie a ţesuturilor dentare.

Etapele de realizare a sigilării :

• Înaintea acestei manevre este necesară o igienizare perfectă a suprafeţelor dentare pentru îndepărtarea resturilor alimentare şi a plăcii bacteriene. Bacteriile neîndepărtate dar acoperite cu acest material de sigilat prezintă potenţial de cariogeneză. 
• În mod normal procedeul de sigilare este neinvaziv ,realizându-se fără a se îndepărta din structura dintelui. În unele situaţii clinice însă , cum  sunt dinţii cu şanţuri adânci şi înguste , care prezintă şi modificări de culoare este indicată o tehnică de lucru invazivă numită enameloplastie.  Tehnica presupune o lărgire a şantului ocluzal cu ajutorul unor freze, înainte de sigilare.
• Pentru a se asigura aderenta sigilantului de suprafaţă dentară , înainte de aplicarea acestuia se realizează un gravaj acid al suprafeţei pe care se aplică materialul sigilant. Mai exact , se aplică o soluţie cu 35-50 % acid forforic timp de 1 minut pe dinţii permanenţi şi 2 minute pe dinţii de lapte.
• Se aplică sigilantul în formă lichidă, apoi se polimerizează cu ajutorul lampei cu ultraviolete timp de 10-20 secunde , până când se întăreşte

  La final , se verifică înălţimea sigilării cu ajutorul hârtiei de articulaţie.

  Indicaţiile sigilării

  Sigilările dentare se recomandă a se realiza imediat după ce dinţii temporari sau / şi cei permanenţi erup. Sunt vizaţi astfel copiii cu vârste între 3-4 ani, când vine vorba de dinţii de lapte şi copiii cu vârste între 6-7 ani pentru dinţii definitivi. Având în vedere că nu toţi dinţii erup în acelaşi timp ,sigilarea nu poate avea un moment strict stabilit ci se realizează în funcţie de erupţia acestora.

  Categorii de copii care necesită în mod obligatoriu sigilare:

• Copii cu carii multiple la nivelul dinţilor de lapte
• Copii cu nevoi speciale (handicap psihic sau orice fel de handicap care împiedică o bună igienă a cavităţii orale)
• Copii care consumă cantităţi mari de dulciuri

• Sigilarea se poate realiza şi la persoanele adulte  însă nu este recomandată. Materialul de sigilat poate modifica ocluzia ( modul în care dinţii articulează unii cu alţii , senzaţia muşcăturii). Copiii se pot adapta acestei situaţii cu uşurinţă în timp ce în cazul adulţilor se poate instala bruxismul.

  “Durata de viaţă” a sigilării este cuprinsă între 2 şi 5 ani, însă sunt necesare consultaţii periodice la medicul stomatolog  pentru a verifica integritatea sigilantului. Dacă această sigilare este îndepărtată, dintele este din nou vulnerabil în faţa cariilor.